Regretul lui Laszlo Boloni e legat de echipa națională: „Niciodată nu am intrat în atâtea compromisuri!” De ce crede că o calificare la EURO ar fi normală: „Să nu ne îmbătăm cu apă de ploaie”

Regretul lui Laszlo Boloni e legat de echipa națională: „Niciodată nu am intrat în atâtea compromisuri!” De ce crede că o calificare la EURO ar fi normală: „Să nu ne îmbătăm cu apă de ploaie”
  • Publicat:

Laszlo Boloni a negociat cu șefii FRF revenirea la echipa națională, înainte de numirea lui Edi Iordănescu. Negocierile nu s-au încheiat însă bine, iar antrenorul a fost dezamăgit de detaliile din contract. Faptul că i se impunea un obiectiv imediat în Nations League l-a făcut pe Boloni să se simtă nedorit și propunerea FRF a fost respinsă.

Regretul lui Laszlo Boloni e legat de echipa națională: „Niciodată nu am intrat în atâtea compromisuri!”

Mai târziu, echipa națională avea să retrogradeze din Nations League, fapt care nu i-a afectat contractul lui Edward Iordănescu. Întrebat dacă se bucură că n-a mai ajuns la prima reprezentativă, ținând cont de succesul avut cu Metz, Ladislau Boloni spune că și-ar fi dorit să redevină selecționer.

„Eram concentrat pe a prelua echipa națională. Făceam multe analize, multe compromisuri. Din când în când îmi spuneam că niciodată nu am intrat în atâtea compromisuri, ca pe vremea respectivă. Și totuși când mă culcam și îmi spuneam că mâine răspund, în definitiv, dimineața mă sculam cu aceeași problemă, îmi părea rău că nu pot să-mi închei cariera de antrenor cu încă o prezență, cu încă un tricou de echipă națională. Dar astea sunt sentimente, realitatea este alta. În viața faci, în general, ce poți și nu ceea ce vrei. Până la urmă am avut șansa să fie o propunere care mi-a dat satisfacție. Eu nu am nici o problemă cu nimeni. Anumite lucruri nu uit, nu vreau să uit, dar le păstrez deocamdată pentru mine”, a declara Laszlo Boloni, în direct la Prima Sport.

Laszlo Boloni: „Eu cred că echipa națională se va califica. Numai să nu ne îmbătăm cu apă de ploaie”

Fostul selecționer al României crede că echipa națională se va califica la Campionatul European din 2024. Dar, susține că e important să nu facem o sărbătoare din prezența la turneul final din Germania.

„Nu văd nici unul dintre adversari așa de puternici încât să nu avem șansă. Eu cred că echipa națională se va califica și ar fi foarte bine în fotbalul românesc. Numai să nu ne îmbătăm cu apă de ploaie, chiar dacă ne calificăm. Rezultatele au fost destul de bune, suntem în cărți și avem jocuri importante acum, avem posibilitatea să punem punctul pe i. Acuma, după nereușitele de la cluburi, de unde trebuie să apară și soarele.

Am citit un articol că echipa națională trebuie să ne salveze. Eu nu cred că o echipă națională salvează fotbalul, în general. Dar să aducă un pic de bucurie și speranță poate”, a spus Boloni.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×